Articole recente
-
Book review & event: Trenul de la miezul noptii, Matt Haig Jurnal personal
Anul acesta am participat la câteva evenimente literare deosebite și unul dintre ele a fost lansarea celui mai recent roman al lui Matt Haig, Trenul de la miezul nopții. Cu ocazia lansării internaționale, editura Nemira a organizat o mică excursie la
-
Memoria ca biografie a unui oraș Jurnal personal
„Cartea de față nu este o istorie a orașului, ci o scurtă istorie de familie, extrasă din sufletul meu, agitat de amintiri: multe superbe, altele marcate de Valea Rea.” Cu această mărturisire, Dinu Grigorescu fixează locul din care vorbește și, ̷
-
Am slăbit (din nou) 20 kilograme Jurnal personal
Am tot spus că vreau să adun mai multe fotografii, astfel încât, la un moment dat, să pot face un colaj de tipul „before & after”. Din păcate, m-am apucat să fac asta destul de târziu, așa că nu cred că voi atașa vreo fotografie acestui articol.
-
Racolțisme (86) Jurnal personal
* Decât să desparți apele, mai bine unește țărmurile. * Dacă toți oamenii s-ar mulțumi cu un trai decent, nimeni nu ar mai răbda de foame. * Filozofia-i făcută de omul cu vorbă multă. * Dacă Paștele Cailor există cu adevărat, nu mai există motiv pent
-
Proteină ieftină și bună? Jurnal personal
Ori de câte ori am slăbit în trecut, am slăbit prost. Chiar dacă eram în deficit caloric, nu făceam suficient sport, așa că scăpam nu doar de grăsime, ci și de masă musculară. Prin urmare, după ce dădeam câteva kg jos, mă simțeam destul de slăbit atu
-
Blestem Jurnal personal
Vântul își plimbă pletele pe caldarâmul plin de dorințe,Și trupul vieții se răsfață cu adierea sa blândă,Întinzându-se peste pământul rece, spălat de ploaiaAtât de vioaie, ce-aleargă scriind prefața cărții sale.Sunetul rapsodic al ploii se împrăștie
-
Achiziția unei locuințe este una dintre cele mai importante investiții pe care o persoană o poate face. Dincolo de buget și de preferințele legate de compartimentare sau design, există un factor care influențează decisiv atât confortul zilnic, cât și
-
Problema cu natura umană e că, dacă s-ar inventa Pastila Care Vindecă Toate Bolile Și Te Face Să Trăiești Zece Ani În Plus™, tot ar exista un procent din populație care n-ar lua-o. Ai zice că, na, e normal să fie reticenți. Nu știi ce efecte secundar
-
Lansare de carte: „Racolțisme – Puncte de sprijin” Jurnal personal
Pentru prietenii cu care nu am legătură pe Facebook, postez aici afișul care anunță lansarea de carte a volumului „Racolțisme – Puncte de sprijin”, apărut ieri prin talentul și amabilitatea domnului Dan Skorka. Dacă aveți careva drum prin Mara
-
Cum influențează forma și materialul unui ibric gustul cafelei la prima oră a dimineții Jurnal personal
Primele minute după trezire parcă au propria lor greutate: aerul e încă liniștit, gândurile abia se adună, iar aroma de cafea devine punctul fix al dimineții. Îți torni apa în ibric, adaugi cafeaua măcinată, aprinzi focul și aștepți. Forma ibricului,
-
Când râsul unește Balcanii Jurnal personal
Cuscrii din Tirana, la Sinaia Râsul este una dintre cele mai serioase forme de adevăr. Dramaturgii greci Michalis Reppas și Thanasis Papathanasiou au înțeles acest lucru și l-au transformat într-un mod de a privi lumea. Cuscrii din Tirana, spectacol
-
Să râdem pur și simplu Jurnal personal
BANCURILE SĂPTĂMÂNII * Care e asemănarea dintre câine și inginer? – Amândoi au priviri inteligente, dar niciunul nu știe să se exprime. * Soția către soțul iubitor: – Iubitule, ca să devin o șoferiță bună, cam cât timp mi-ar trebui? Soțul
-
Știrile de vinerea asta 03.07 Jurnal personal
Bune de citit, văzut sau ascultat Tehnologia care ne va lua locurile de muncă
-
Epigrama care mușcă Jurnal personal
VACANȚĂ DUPĂ MERIT   De m-ai iubi ca pe soare Te-aș duce mereu la mare, Dar dacă mă scalzi în ceartă, Te scot la o mică… baltă.
-
Aș putea să îmi propun un obiectiv îndrăzneț pentru luna iulie Jurnal personal
Țin minte că, prima oară când am slăbit, publicam aici destul de des materiale pe subiectul ăsta. De altfel, aveam o serie de articole care apăreau la final de lună, în care anunțam ce și cum. Probabil că voi relua obiceiul ăsta, pentru că dorul de a
-
În ce companii am investit in iunie si ce dividende am încasat Jurnal personal
Au americanii o vorbă care zice să sell in may and go away…dar n-o pun în aplicare, îmi văd în continuare de planul meu și am investit și în iunie. Pentru că au și românii o vorbă…leu cu leu se face suta. Mulți au uita asta și se grăbesc,
-
Cazul João Ferreira da Silva: Povestea controversată care s-a încheiat la mai puțin de 24 de ore după eliberare Jurnal personal
Cazul lui João Ferreira da Silva a șocat Brazilia de două ori: prima dată prin uciderea brutală a unui băiat...
-
Energizant BIO? Jurnal personal
Zilele trecute, plimbându-mă prin Lidl, mi-a atras atenția o băutură numită Bio Caffeine Shot. Am tot trecut prin zona aceea a magazinului, însă am văzut, până nu demult, doar variantele cu doză de culoare roz, cu Colagen și pe cele albe cu verde, ce
-
Recomandări de lectură de la editura Litera Jurnal personal
Deși mi-aș dori din tot sufletul să aloc fiecărei cărți câte un articol separat, din păcate nu prea am timp, așa că o să-mi adun recomandările în câte un singur material, combinate pe edituri. Azi, vă recomand câteva cărți de la editura Litera care m
-
Nuanțări Jurnal personal
Promisiune – Omisiune, Expansiune – Agresiune, Locuțiune – Digresiune, Intruziune – Diviziune, Compasiune – Aversiune, Clarviziune – Înșelăciune, Impulsiune – Coliziune, Formațiune – Eroziune, Perfecțiu
-
Cum să folosești corect aparatul de climă Jurnal personal
Află cum să setezi corect aparatul de climă pentru confort, consum redus și aer mai sănătos în casă. Ghid simplu...
-
Recomandare de lectură: Căldura te va ucide prima Jurnal personal
Fac zilele astea curat în calculator și dau peste tot felul de documente cu notițe pe care nu le-am folosit niciodată în articole. Însă cum tuturor ne e cald zilele astea și bombănim încălzirea globală, iată câteva idei și citate extrase din cartea C
-
Știrile de vinerea asta 26.06 Jurnal personal
Bune de citit, văzut sau ascultat Tehnologia care ne va lua locurile de muncă
-
Oamenii Care Îți Vindecă Sufletul în Tăcere Jurnal personal
Uneori, cea mai mare bogăție din viață nu este succesul, ci prezența unui om care te liniștește, te înțelege și...
-
Vânătoarea Jurnal personal
„Vin! Ascundeți-vă, că vin!” Îi recunosc vocea lui Paul, copilul vecinilor de la scara B, apartamentul 26. E 1:20 noaptea. O trezesc pe nevastă-mea și urcăm pe bloc. Număr 14 vecini în ascunzișul nostru. Ieri-noapte erau doar 12. Vin din ce în ce mai